Raport Agricultură Bio pentru Uniunea Europeană

Bune şi rele despre agricultura ecologică din România

Scurt istoric

În anul 1992, un grup de fermieri ecologici din Elveţia, reprezentanţi ai organizaţiei CRISTLICHE OSTMISSION, au vizitat România, au stabilit relaţii cu fermieri români, au ţinut cursuri de instruire, au invitat anual câte 30 fermiei români pentru a lucra câte 3 luni în ferme eco din Elveţia. Încet, încet, au apărut peste 300 de fermieri interesaţi şi în 1997 se înfiinţează Asociaţia Bioterra, care prin activiştii ei, deschid drumul agriculturii ecologice din România. În anul 2000 apare Ordonanţa 34, care legiferează AE, apoi în 2004, Bioterra promovează primul organism de inspecţie şi certificare românesc, S.C.ECOINSPECT S.R.L. Cluj-Napoca.

În 10 ani, agricultura ecologică include peste 3000 de operatori, iar în 2011, acesta atinge impresionanta cifră de 9800 operatori ce deţin peste 300 000 ha (2,3% din suprafaţa agricolă a României) şi importante efective de animale: peste 2000 vaci de lapte, 170 000 ovine şi caprine, 150 000 găini ouătoare şi cca 100 000 familii de albine. Creşterea numărului de operatori în 2011 faţă de 2010 este de 300%, datorită subvenţiei acordate pentru fermele în conversie în 2011.

Evoluţia mai dinamică a AE în România faţă de ţările învecinate din Europa, se datoreşte unor factori obiectivi şi subiectivi, pe care îi voi enumera în subcapitolele următoare.

Factori favorabili introducerii şi dezvoltării AE în România (puncte tari ale AE)

• România are un potenţail agricol semnificativ: cca 12 milioane ha, care reprezintă peste 6% din SAU a UE 27. Fertilitatea pământului este excelentă, peste media ţările europene.

• Pe o suprafaţă de cel puţin 30-35% din total, în ultimii 20-25 ani nu s-au utilizat pesticide de sinteză, deci conversia la AE se poate face mai repede şi cu cheltuieli mai mici decât în alte ţări.

• Ponderea ridicată a fermelor rurale: există peste 4 milioane gospodării individuale (exploataţii), din care 60% de subzistenţă şi 16% de semisubzistenţă, cu o suprafaţă medie pe gospodărie de 1,73 ha.

• Disponibil ridicat de forţă de muncă în mediul rural. Ţăranii au reale deprinderi în domeniul agriculturii şi zootehniei tradiţionale.

• Există un nivel ridicat al biodiversităţii asociate terenurilor agricole.

• Există o bogată moştenire rurală (tradiţii, peisaj, arhitectură, cadru natural, etc) şi o reală identitate rurală (stil de viaţă tradiţional), care se asociază armonios practicării agriculruii ecologice.

• Existenţa unor ONG-uri cu activitate meritorie în promovarea AE, care au instruit în diferite forme mii de fermieri şi specialişti, au creat ferme şi loturi model pentru AE, au elaborat materiale de promovare (cărţi, reviste Bioterra, emisiuni TV, radio, articole de presă, târguri, expoziţii, etc), cum sunt Bioterra şi FNAE.

• Toate suprafeţele de păşuni şi pajişti naturale se exploatează extensiv, iar încărcătura de animale este mică, datorită scăderii drastice a efectivelor la toate speciile, după anul 1990.

• Există cerere mare pentru produse sănătoase, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă.

• Există încă o bună doză de optimism, chiar entuziasm în abordarea AE.

• Există în ţară rase de animale autohtone, cu producţie mixtă, rezistente, foarte bine adaptate la condiţiile agroecologice locale, care se pretează la sistemul ecologic de creştere.

• Există încă soiuri de cereale, floarea soarelui, cartof, legume, pomi, vie, etc, care se pretează pentru agricultura ecologică, dar ele nu sunt înscrise în registrele oficiale.

• Unele firme străine, au fost interesate în producerea şi procesarea produselor ecologice în România, investind în această activitate (Bio Dorna Lactate, Malprod Sibiu, etc).

• S-au implementat unele proiecte ale Bioterrei şi ANCA în mai multe judeţe ale ţării, ele constituind punct de plecare în atragerea fermierilor spre AE.

• Conferinţele anuale naţionale cu participare internaţională ale bioagricultorilor (Bioterra) au avut un rol extrem de important în promovarea AE.

• Revista Bioterra care a apărut mulţi ani în 4 numere pe an, cu câte 10 000 exemplare în limba română şi 3000 exemplare în limba maghiară, a avut o puternică influenţă în rândul specialiştilor şi agricultorilor din ţară.

Factori ostili AE (puncte slabe) din România

În general vorbind, punctele slabe şi factorii ostili dezvoltării AE din România, se suprapun în mare măsură peste întreaga agricultură din România. Există sigur şi eu voi selecţiona în special factorii ce se adresează AE. Între aceştia menţionez:

• Existenţa unui număr exagerat de mare de exploataţii de subzistenţă şi semisubzistenţă, care greu pot fi orientate spre piaţă, deci spre viaţă !

• Fărâmiţarea exagerată a suprafeţelor agricole în milioane de parcele mici, nemecanizabile.

• Infrastructura agricolă foarte slabă, sărăcie, lipsă de bani şi de perspective.

• Scăderea şi âmbătrânirea populaţiei la sate.

• Productivitate scăzută.

• Lipsa utilajelor specifice AE.

• Lipsa unui cadru legal pentru comasarea terenurilor.

• Arenda pământului reprezintă un punct critic în adoptarea AE. Fermierii arendatori se feresc să investească manopera necesară şi să plătească preţul conversiei, neavând garanţia beneficiului din perioada certificată eco.

• Absenţa seminţelor eco.

• Absenţa filierelor de produs eco.

• Incapacitatea de organizare a producătorilor în vederea asigurării unei oferte uniforme şi în cantitate mare pentru a stârni interesul marilor comercianţi.

• Necunoaşterea clară a cerinţelor de inspecţie şi certificare a produselor eco.

• Capacitate salbă de absorbţie a fondurilor UE.

• Epizootiile şi calamităţile naturale grevează asupra AE.

• Structuri de consultanţă ca şi inexistente (desfiinţarea ANCA, lipsa fondurilor pentru reviste, etc).

• Lipsa de investiţii în extravilan limitează organizarea de ferme zootehnice conform legislaţiei de mediu şi a ANSVSA (lipsă drumuri, apă, curent electric).

• Mari dificultăţi la procesarea produselor eco; legislaţia în vigoare imposibil de respectat de către fermele mici.

• Sfârşitul perioadei de tranziţie pentru conformitatea cu normele UE.

• Legătură slabă între agroturism şi AE; noile norme sanitar-veterinare limitează accesul produselor eco în agroturism.

• Putere mică de cumpărare.

• Concurenţa produselor ţărăneşti.

• Importuri masive de alimente.

• Agresivitatea firmelor de pesticide şi OMG.

• Opoziţia puternică a fermierilor faţă de toate formele de asociere, încât nu funcţionează în AE decât foarte puţine asociaţii şi grupuri de producători.

• Lipsa de colaborare între actorii pubici şi cei privaţi.

• Procesarea materiilor prime eco foarte slab dezvoltată, practic pentru carne sectorul este absent, din mai multe motive.

• Există foarte puţine holding-uri pe filiera eco (firme care produc, procesează şi vând în magazine proprii). După cunoaştinţele noastre există doar câteva, pe filiera plante medicinale, miere de albine, lapte şi legume.

• Foarte slabe posibilităţi de informare, pregătire profesională, instruire a tinerilor şi noilor fermieri, mai ales după desfiinţarea Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă şi sistarea fondurilor pentru revistele de specialitate, inclusiv pentru revista „Bioterra”.

• Imposibilitatea dezvoltării unor filiere bio pentru pui de carne, porc, ouă, etc, datorită specificului României, care produce la ţară alimente excepţionale ce concurează pe cele eco, cum de exemplu: puiul de curte ţărănesc, oul de curte, porcul românesc ţărănesc, raţa, gâsca, bibilica de curte.

• Sistemul de plată EUROP utilizat la porcine, limitează filiera bio-porc, întrucât acesta are multă grăsime în carcasă, vârstă înaintată la sacrificare, iar plata se face după proporţia de carne macră în carcasă.

În loc de concluzii

Ce avem?

• Mândia noastră sunt cei peste 3000 actori bio certificaţi, uniţi într-o familie mare şi corectă, care pun la dispoziţie ferme model, câmpuri experimentale, loturi demonstrative, produse de excelentă calitate.

• Piaţă internă în plină dezvoltare şi acces tot mai larg la piaţa internaţională.

• Încredere în ceea ce facem şi o anumită doză de entuziasm.

• Credibilitate.

Ce dorim pe viitor?

• Cel puţin 1 milion ha cu management eco, cca 10% din produsele alimentare să fie eco, piaţă dezvoltată, şcoli pentru AE, viaţă sănătoasă a românilor şi partenerilor noştri.

Ce ar trebui încă de făcut?

• Crearea unui sistem de producţie, procesare şi desfacere a produselor eco, încât să satisfacă cerinţele pieţei.

• Îmbunătăţirea abilităţilor profesionale ale actorilor pe filiera eco.

• Promovarea asociaţiilor şi a grupurilor de producători în AE.

• Extinderea procesării produselor şi dezvoltarea filierelor pe produse eco.

• Promovarea produselor eco româneşti pe piaţa internaţională. Crearea unei reţele naţionale de consultanţă în domeniul AE şi susţinerea financiară a eforturilor depuse de Bioterra pentru elaborarea de tehnologii eco şi a revistei „Bioterra”.

• Dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniul AE

Ce cer fermierii eco?

a) Cer drepturi egale cu ale fermierilor din alte ţări UE (subvenţii). Cer consultanţă în hotărâri şi sprijin financiar.

b) Cer facilităţi: acces mai uşor la fondurile UE, derogări de la unele prevederi legale, acces mai facil la piaţa europeană şi internă.

c) Cer privilegii: de exemplu, AE să fie pusă în centrul politicii agrare a UE şi României. Fermierii ar dori să le facă cineva, tot ce ar trebui să facă ei !

Ce lipseşte Asociaţiei Bioterra pentru a continua cu succes activitatea de promovare a AE?

• Partener oficial şi fonduri pentru organizarea cursurilor de instruire, pregătire profesională în domeniul AE, a celor peste 8000 fermieri, procesatori şi comercianţi ce au intrat în conversie în anul 2011 şi a altora care doresc să intre în sistem, altfel îi pierdem.

• Fonduri financiare pentru publicarea şi distribuirea revistei „Bioterra”, 4 numere pe an cu câte 3000 exemplare.

• Nu avem resurse pentru cofinanţare şi practic accesul nostru la proiecte este oprit.

• Dacă aveţi sugestii în acest sens, v-am rămâne recunoscători.

X

X X

Nici guvernanţii din România, nici organismele UE, nu pot neglija situaţia particulară a României, cu peisajul rural ancestral unic în felul său, ce constituie o bogăţie naţională şi în acelaţi timp una europeană, ce trebuie ocrotită.

Prin forţa împrejurărilor, ţăranii români cu exploataţii de subzistenţă, trebuie susţinuţi naterial şi moral, până mor toţi bătrânii satelor, până mor tiţi pensionarii fostelor CAP-uri, până apar în sate asfalt, apă potabilă, curent electric, canalizare, etc, până ce nivelul lor mediu de viaţă trece de la „supravieţuire” la faza de „vieţuire”.

Dar şi noi românii, trebuie să înţelegem că facem parte din UE şi este obligatoriu să ne aliniem la conceptele şi legislaţia respectivă, mai ales în privinţa biosecurităţii fermelor, a securităţii alimentelor, la impactul cu mediul ambiant, la calitatea prezentării produselor pentru piaţă. Din acest punct de vedere, fermierii eco sunt cu un pas în faţa celor convenţionali şi asta e bine !