În perioada 20–24 mai s-a desfăşurat la Cluj-Napoca, în pavilionul expoziţional Expo Transilvania, cea de-a 14-a ediţie a Târgului Internaţional AGRARIA.La această manifestaţie expoziţională Asociaţia Bioterra cu sprijinul organizatorilor (Intermarketing & Consulting – Corina Mareş şi ExpoTransilvania – ing. Ioan Avram) a realizat un Salon Ecologic în care s-au prezentat produsele: miere, lactate, făină, paste făinoase şi fursecuri, vin, ceai, firmele expozante fiind: Ecoland, Cooperativa Valea Asăului, Ferma Drăgan, Apiplast, Sonnentor, şi firma din Ungaria „Virágoskút”, reprezentat de Bioservice. Au avut standuri şi Ecoinspect, respectiv Bioterra.
În acelaşi pavilion, ing. Iuliu Suătean, directorul DADR Cluj, a mobilizat câţiva producători de produse alimentare ţărăneşti (tradiţionale) din Ardeal, care au completat în mod fericit Salonul ecologic.
Standurile bioagricultorilor s-au bucurat de mare succes, apreciate fiind deopotrivă de către vizitatori şi de mass media. Celor interesaţi li s-au distribuit pliante, broşuri, cărţi de specialitate, iar unii vizitatori s-au înscris în Asociaţie.
De remarcat că între conferinţele pe teme de specialitate s-au bucurat de succes cele referitoare la „Agricultura ecologică şi comerţul internaţional cu produse ecologice”, „Elemente de succes în producţia de lapte din România” (ADT Projekt – OJCA Cluj-Napoca), „Soluţii complete pentru creşterea vacilor de lapte” (Ministerul Agriculturii, naturii şi Alimentelor din Olanda).
Şi în acest an revista Bioterra s-a numărat printre partenerii media ai Târgului.
Prof. dr Cornel Man
Ing. Albert Imre |